Dimineata unui campion: ritualul de 30 de minute, 30 days challenge

Imaginează-ți ca îți începi ziua ca un campion. Ca și când te-ai afla în fața marii tale curse. Ai vrea sa fii perfect setat pentru victorie. Să ai mintea clară și concentrată doar pe lucrurile decisive pentru ce ți-ai propus.

Și cum ar fi dacă toate diminețile tale ar arăta ca dimineața unui campion?

Absolut oricine poate avea un ritual de 30 de minute în fiecare dimineață! Imaginează-ți că imediat ce te trezești în primele 30 de minute acorzi atenție urmatoarelor activități:

1. Silence – 5 minute

Te trezești, dar înainte de a îți începe ziua, îți acorzi câteva momente de liniște. Respiri încet. Inspiri profund, expiri lent. Îți concentrezi atenția pe sunetele din jur și încerci să cuprinzi cât mai multe. Poate o parte din ele sunt chiar gandurile tale. Nu le da prea multă importanță. Nu te agăța încă de ele. Vei avea timp. Cum au venit, așa lasă-le să plece. Rămâi în pace, în liniște. Poți începe să spui bună dimineața fiecarui centimetru din corpul tău. Începi de la degetele picioarelor și mergi progresiv pâna la firele de păr din creștetul capului. Buna dimineața!

2. Affirmations – 2 minute

Poate ai o mantră de succes. Sau poate îți faci acum una. Afirmațiile sunt acele lucruri pozitive despre tine, pe care ai tendința să le uiți. Uneori mintea ne joaca feste și ține la suprafață doar eșecurile noastre făcându-ne atenți doar la ele. Noi avem datoria să ne amintim calitățile pe care le avem. Lucrurile în care credem cu tărie. Ambițiile noastre. Și lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat. Și să ni le repetăm cât mai des.

3. Visualization – 3 minute

Când ai un obiectiv clar are sens să ți-l faci și mai clar. Îți poți permite chiar luxul de a te vedea cu sacii în caruța. Să gusti din bucuria victoriei chiar de pe acum. Mintea are nevoie să creadă ca victoria e posibilă. Asta are darul de a mai atenua fricile și de a te împinge mai aproape de linia de sosire. Și chiar de a-ți da puțina motivație veritabilă. Când știi că e posibil tragi mai tare.

4. Exercise – 7 minute

Poți face câteva minute de stretching, yoga sau orice fel de incalzire ușoară care sa te scoată din amorțeală.  Sau poți încerca o Tabata de 7 minute pentru a pune cu adevaărat sângele în mișcare.  Gasesti pe youtube o mulțime de exemple pe care le poți lua lânga tine ca pe cel mai bun antrenor de fitness. Gratis. 

5. Reading – 10 minute

Și mintea are nevoie să se pună în mișcare. Și cel mai bun mod este să o provoci. Câteva idei noi pe care ți le aduce în fața ochilor o carte ar putea fi un bun început de zi. Dacă ai o carte care are legătură cu obiectivul cel mai important al zilei, cu atât mai bine. Dar atentie, Facebook nu este o carte! Începe-ți ziua cu o lectură calitativă.

6. Scribing – 3 minute

Scrie într-un jurnal. Câteva idei pe care le-ai desprins din lectura anterioară. Sau poate ți-au venit niște idei noi. Sau un gând pentru ziua în curs. Sau o concluzie a zilei de ieri. Sau un mesaj pentru tine cel din viitor.  Sau dacă ții să fii prctic încă de la prima oră a dimineții, scrie-ti planul zilei, clar, pe puncte și priorități. Asta dacă n-ai făcut-o încă de ieri.

Asta e ordinea lucrurilor in cartea originală scrisă de Hal Elrod iar ordinea e asta ca să iasă la socoteala acronimul SAVERS. Dar dacă e să mă întrebi pe mine cred că o ordine mai firească s-ar finaliza cu Exercise. După care m-aș baga în duș.

Iarăși durata e dublă în carte si rezultă un ritual de 60 de minute. Există și varianta ultra-scurtă de 6 minute, cu un minut din fiecare, pe care personal o găsesc cam superficială. Dar hei, cel mai important aici este ritualul zilnic. Pune-le în ce ordine vrei, dă-le durata care ți se potrivește și spor la treabă.

Ne auzim peste 30 de zile 🙂 sau dacă ai nevoie de clarificări sau sprijin scrie-mi la sorel.radu@gmail.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.